La 19 ani câţi avea, pe Raj îl enervau multe lucruri. În primul rând prenumele, pentru că era convins de faptul că idioţii de părinţi se uitaseră grup la filme indiene cu Raj Kapoor. În al doilea rând, îl enerva că aflase de aproape un an că e înfiat. Chestia asta mergea mână în mână cu dorinţa, pe care nu o considera deloc anormală, de a o pune cu fata părinţilor săi adoptivi, Izabela, care era doar cu trei ani mai mare decât el.
I se pusese pata la o lună după ce aflase că nu e frate-su, mai ales că “prinţesa palatului”, cum îi plăcea să îi spună ca să îşi bată joc de ea, îl incita cu tot felul de poveşti porcoase despre fanteziile ei sexuale în care Raj era unul dintre personaje. În plus, considera o nedreptate că “soră-sa” avea un prenume aşa frumos, deşi era o proastă şi o curvă cum rar îi mai fusese dat să vadă.
Al treilea lucru care îl scotea din minţi era lipsa completă de perspectivă pe care începuse să o simtă de ceva timp. Banii nu-i lipseau pentru că taică-su adoptiv era mare director într-un minister şi comisioanele curgeau gârlă, iar “maică-sa” avea trei baruri în centrul oraşului. În acest context, pe care unii l-ar considera favorabil, Raj ştia că că nu va avea niciodată motivaţia să înveţe la şcoală şi nici să se apuce de o afacere, pentru că deja familia lui adoptivă avea atâţia bani în bancă încât putea să stea acasă trei vieţi. Realizase că nu îşi dorea nimic pe termen mediu şi lung şi asta îl enerva cel mai mult.
Într-o sâmbătă seară însă, în timp ce pierdea timpul într-unul dintre localurile “maică-sii”, prin fumul de ţigară, la una din mese, observă pe Izabela care se hlizea în compania unora pe care le mai văzuse până atunci. Hotărât să o facă de rahat pe “soră-sa”, pentru care putea să garanteze că e beată, se apropie de masă. Aduse cu el şi cu un pahar cu apă pe care i-l puse în faţă Izabelei, precizând pe un ton ridicat că după atâta votcă ar trebui să bea nişte apă pentru a evita usturimile.
După cum nu se aştepta, “soră-sa” nu l-a înjurat, ci dimpotrivă, l-a invitat să le cunoască pe cele trei. Aşa a aflat că Ruxandra, Paula şi Mirabela sunt noile colege ale Izabelei de la cursul de Prostie Comparată. Raj s-a blocat când a aflat că există aşa ceva şi a fost şi mai surprins de faptul că tâmpita de “soră-sa” frecventează astfel de cursuri. Dacă Ruxandra şi Paula nu i s-au părut departe de Izabela prin ceea ce spuneau, Mirabela care, deşi nu arăta, era trecută bine de 35 de ani l-a făcut într-un sfert de oră de discuţie să simtă presiune în stomac şi nu numai acolo.
“Doamna” avea o pereche de ochi negri unde puteai să te pierzi în câteva secunde, o talie de furnică şi nişte picioare care păreau că sunt primite cadou. În aceste condiţii atenţia lui Raj a devenit brusc maximă, şi cum nu a fost dezamăgit nici de intelectul acesteia, a fost interesat să afle că la curs învăţăceilor le sunt prezentate pe larg cele peste 1000 de forme pe care prostia omenească le-a îmbrăcat de la începuturile istoriei până în prezent. La un moment dat chiar a întrebat în batjocoră dacă Izabela nu face un capitol separat, dar Mădălina i-a explicat calm că profesorul de prostologie nu apucase încă să le prezinte aspectele prostiei contemporane.
Raj a fost convins încă din acea seară că trebuie să se mai vadă cu Mirabela. Uitase de perversiunile pe care dorea să i le aplice Izabelei şi a invitat-o pe “doamnă” în oraş, de data asta fără suita de tembele. A fost plăcut impresionat când aceasta a acceptat fără să stea pe gânduri. Ca să nu pară obsedat, Raj a nu a mai rugat-o să îi povestească de la curs, dar a fost dat pe spate când a aflat că pe Mirabela o interesau, ca şi pe el, noţiuni de fizică teoretică şi astronomie. Mirabela a fost deasemenea impresionată de inteligenţa tânărului şi, cum nici fizic nu era de lepădat, după o săptămână l-a invitat la ea acasă, la o “cafea”.
Era îndrăgostit şi i se părea că “Doamna” era singura fiinţă minunată pe care “soră-sa” cea tâmpită i-o scosese în cale. Erau împreună de nicio lună şi deja îşi dorea un copil cu ea.
Zis şi făcut. După jumătate de an, Mirabela, la care se mutase între timp, i-a spus că e însărcinată. Raj a înnebunit de fericire şi a decis să se însoare cât mai repede cu femeia pe care, îşi spunea el, o aştepta de o viaţă.
Într-o zi însă, Raj simţi o nelinişte pe care nu o mai avusese de ceva timp şi pe care nu o înţelegea. Mirabela îi dăduse totuşi cu picioarele în sus toate previziunile sale sumbre despre viitor. Femeia, cu mulţi ani mai în vârstă decât el, îl rupsese de viaţa liniară pe care o trăia, doar aparent fericit, şi nu pricepea de ce simţea agitaţia de odinioară.
În acea seară se culcă îngrijorat dar avu grijă să-şi ascundă starea de spirit faţă de Mirabela. Dimineaţa însă se trezi devreme,… speriat. După ce şi-a dat seama că totul fusese doar un coşmar, filmul visului i se perindă prin faţa ochilor, de parcă trăise totul aivea. Deschise jurnalul, uitat demult într-un sertar din dormitor, şi notă:
“Am deschis ochii într-un loc unde, pentru un moment, am simţit că mă sufoc. După câteva clipe, mi-am dat seama că era doar o impresie. Nu vedeam nimic, nu auzeam nimic dar simţeam o umezeală caldă. Am încercat să îmi mişc picioarele, dar parea ca sunt cufundat în apă. Oricât m-am zbătut nu am găsit niciun punct de susţinere. După alte câteva momente, în care m-am comportat ca un submarin în derivă, am dat peste ceva. Moale şi la fel de cald, dar mult mai dur decât lichidul în care mă agitam. Am reuşit să prind cu mâna de acel ceva care imediat s-a mişcat şi m-a lovit. Nu simt durere, dar îmi e frică…”
Închise caietul dezamăgit că această reamintire a “faptelor” nu l-a ajutat să se lumineze şi se întoarse în pat lângă Mirabela. Cu ochii închişi, îi căută sânul şi adormi imediat.
Ceasul deşteptător a sunat apoi obraznic şi amândoi se treziră. Fără să sufle o vorbă despre cele petrecute, Raj se pregăti să plece la facultatea de fizică, la care intrase fluierând cu doar o lună în urmă, iar Mirabela la noua ei slujbă. Nimeni din familia lui Raj nu înţelegea de ce viitoarea soţie a fiului lor insista să muncească, dar aceasta îi rugase respecte această dorinţă, mai ales că ceea ce alesese parea interesant. De curând se înfiinţase în oraş o firmă care se ocupa cu… îmbunătăţirea imaginaţiei. După cum i se explicase la interviu, clienţii potenţiali vor fi antreprenori de succes sau chiar persoane publice, care plăteau bani grei pentru a li se inocula ceea ce angajaţi ca Mirabela născoceau.
În acea zi, Raj şi-a aşteptat iubita cu mare nerăbdare. Mirabela i-a povestit că a avut chiar ocazia să lucreze pentru primul ei client, adică pentru unul dintre “nefericiţi”, aşa cum erau neoficial supranumiţi. Îl chema Cristian Radovanu, era proprietarul celei mai mari companii de prelucrarea a oţelului din sudul ţării. Avea o familie foarte numeroasă, iar la birou nu trecea o zi fără să fie cautat de cel puţin 20 de persoane care veneau la el cu diferite propuneri de parteneriate. Mirabela a intuit imediat ce l-ar putea stimula. S-a apucat de treabă şi în câteva zeci de minute a scris o poveste de care Radovanu s-a îndrăgostit imediat.
Pe parcus ce o citea, afaceristul a aflat că este un crescător de cai la o mică fermă din Asia. A simţit cum este să călărească nebuneşte prin pădurea ce îi înconjura casa. A văzut apoi orăşelul înţesat cu pagode ce părea de departe doar o pictură pe un petec de piele. La marginea unui drum prăfuit, îl aştepta soţia încărcată de cumpărături. La întoarcere s-au ţinut în braţe fericiţi că se au unul pe celălalt. Deşi îi plăceau la nebunie caii, Radovanu nu reuşise să “viseze” aşa frumos niciodată. Pe măsură ce parcurgea rândurile Mirabelei scrise meşteşugit, omul simţea când arşiţa soarelului, când mireasma unui pâlc de flori, când grumazul cald al calului. După ce a terminat de citit, îmbătat de poveste, a întrebat naiv ce ar mai putea face acum. După cum fusese instruită, Mirabela i-a spus că este programat pentru săptămâna viitoare la aceeaşi ora. Atât.
Raj a ascultat cuminte povestirea dar a devenit curios despre dedesupturile acestei tehnici. Nu se regăsea în povestea lui Radovanu, dar voia să afle de la Mirabela care sunt următorii paşi, unde se doreşte să se ajungă cu aceste poveşti servite contra cost. Nu a primit niciun răspuns şi a trebuit să accepte, fără argumente, că succesul “terapiei” ţine tocmai de păstrarea secretului profesional. Mirabela i-a spus apoi în glumă că s-ar putea, la un moment dat, să aibă şi el nevoie de serviciile firmei.
Tocmai când voia să îi spună Mirabelei că are în plan să înceapă şi el o activitate cel puţin interesantă ca a ei, telefonul a început să sune sălbatic. Era tatăl său adoptiv care i-a spus alarmat să deschidă televizorul….Speriat de tonul tatalui său, Raj termină rapid convorbirea şi porni aparatul. Mirabela îi văzu figura înspăimântată şi se aşeză cuminte lângă el pe canapea.
“…atacul furibund al Chinei asupra Rusiei a început din senin cu peste 500 de avioane care au bombardat bazele militare şi localităţile rusesti de la graniţa cu Mongolia. Conform unor estimări neoficiale aproximativ 500 de mii de soldaţi şi trei divizii de câte 5000 de blindate au invadat deja o parte din teritorul Kazakhstanului. Urmează în câteva clipe un mesaj al preşedintelui român referitor la această situaţie extrem de gravă….”
Cei doi se uitau uluiţi la ce anunţase crainicul şi încă sperau că e doar o glumă proastă. Mirabela schimba posturile într-un ritm aproape isteric dar ştirea era cât se poate de reală şi era repetată la nesfârşit indiferent de televiziune. În mesajul către naţiune, preşedintele a anunţat pe un ton grav faptul că toate statele, inclusiv România s-au declarat neutre în acest conflict, a sfătuit populaţia să nu intre în panică, dar a declarat stare de urgenţă.
Zilele următoare, însă, situaţia s-a agravat. Chiar dacă niciun oficial nu recunoştea, Cel de-al Treilea Război Mondial începuse.
După două luni, consiliul de apărare a decretat mobilizare generală. Raj a primit ordinul de încorporare după câteva zile de la anunţ. Mirabela plângea în fiecare zi. Totul se năruise într-un mod atât de nedrept. Avea să nască în câteva luni un copil fără ca tatăl să fie lângă ea. Raj i-a promis că nu se va duce la război şi că se va ascunde când vor veni să îl ia.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
O bubuitură zdruncină trenul care scârţâi din toate încheieturile. Raj se trezi cu o durere îngrozitoare de picior, la câţiva metri de locul exploziei. Se uită în jur, dar nu văzu decât corpuri sfârtecate. În rest pădure…, de o parte şi de alta a şinei distruse. Cu o bucată de cămaşă strânse piciorul care sângera şi luă o armă ce zăcea lângă corpul unuia dintre colegii lui de unitate. Printre copaci zări ceva ce semăna a cărare şi hotârî să o urmeze. Vântul adia uşor aducând cu el o mireasmă ce i se părea cunoscută.
După aproape o oră de mers, copacii începură să se rărească şi Raj văzu o casă. În curte se putea distinge o siluetă. Când s-a apropiat Raj a văzut că, deşi era pe teritoriul chinez, femeia era caucaziană. Când l-a văzut, aceasta a ţipat. Raj a strigat în engleză că nu vrea să îi facă niciun rau şi că e soldat român. După câteva clipe, uşa casei s-a deschis şi în parg şi-a făcut apariţia un bărbat chelios, care i-a spus rănitului să se apropie. Dar nu în engleză ci în româneşte.
L-au invitat înăuntru şi l-au ajutat să îşi schimbe bandajul. Raj era surprins de coincidenţă şi nu contenea să îi întrebe cum de locuiesc aici. I-au spus că au decis să plece din România cu puţin timp înainte de începe războiul. Soţia acestuia i-a servit cu un ceai, după care a început să pregătească masa. Nu apucă să mănânce de două ori din legumele fierte pregătite, că lui Raj i se făcu foarte rău. Îl ajutară să ajungă la patul din camera vecină, unde adormi în câteva clipe.
Un scârţit îl trezi violent. Camera era acum luminată doar de lună, iar răcoarea nopţii îl făcu să renunţe pentru un timp la ideea de a adormi la loc. Pe noptieră găsi o carte ce părea foarte veche. Schiopătând se îndeptă spre fereastră pentru a vedea mai bine ce conţine. O răsfoi şi dintre pagini căzu o fotografie pe care Raj o privi consternat preţ de câteva minute… Se îndreptă apoi către noptieră unde găsi un creion şi o bucată de hârtie, pe care scrise febril câteva rânduri:
“Draga mea,
Sper că eşti teafără şi sănătoasă. Şi eu sunt bine momentan, dar războiul asta teribil nu ştiu dacă mă va cruţa. Dacă va fi aşa, vreau să te rog ceva şi mi-aş dori să respecţi acest lucru cu sfinţenie. Aş dori să ai grijă de copilul nostru mai mult decât ai avut grijă de oricine altcineva până acum, iar dacă va fi băiat te implor să nu îl numeşti ca pe mine.
Al tau.”
Raj împături hârtia şi pe spate mâzgăli adresa Mirabelei, fără însă a-i menţiona numele. Lăsă scrisoarea pe noptieră. Se strecură apoi afară din casă şi ieşi din curte….
O împuşcătură seceră liniştea de mormânt a nopţii. Cheliosul ieşi din casă să vadă ce se petrece şi se îngrozi când îl văzu pe Raj intins cu faţa în jos. Glonţul pe care şi-l trăsese în cap ieşise prin ceafă din care acum curgea sânge în valuri. Şocat de cele întâmplase, încercă să ridice cadavrul dar văzu că acesta avea în mână o hartie mototolită. Oricât de terifiantă i se păru această întâmplare, omul nu putu să îşi reţină mirarea când descoperi fotografia pe care ştia că o pusese în cartea de pe noptieră. Hotârî că e cel mai bine să îl îngroape cum se va crăpa de ziuă. Întors în casă îi explică soţiei ce tremura îngrămdită într-un colţ al camerei că nu e niciun pericol, dar că tânărul soldat s-a sinucis. Adormi încercând să-şi explice de ce acel tânăr nefericit, căruia nu apucase nici să îi afle nici măcar numele a vrut să îşi ia zilele. Apoi ce căuta cu fotografia în care cheliosul era cu iubita sa din tinereţe, însărcinată în luna a şasea şi pe care scrisese recent într-un moment de melancolie şi cu gândul la posteritate: “Eu împreună cu Mirabela şi fiul meu, la acea vreme încă nenăscut, Raj. Cristian Radovanu.”
În noapte se auzi un nechezat de cal… La câteva mii de kilometri distanţă, fiul Mirabelei se mişca în voie în pântec, eliberat parcă de mâna fratelui şi tatălui său Raj, ce nu îl lăsase până atunci să iasă la lumină.