Osama

Îl ştiţi pe Zoso de pe Zoso.ro ?  Eh în seara asta nu voi face altceva decât să îl calc în picioare. A doua oară de când am acest blog. O spun încă de la început pentru că vreau să fiu finuţ cu fanii lui şi să îi redirecţionez către alte site-uri încă de la început. Precizez că nu dau doi bani despre pseudo-ştirile lui despre noutăţile din IT şi de aceea voi comenta doar două categorii de subiecte care apar pe blogul acestui băiat : Politica şi Femeile. Motivul? Mă enervează la culme că păşesc pe acelaşi sol cu un ins care poate borâ astfel de enormităţi şi este citit şi apreciat de atâţi imbecili. Aşadar să purcedem cu două exemple elocvente:

pe care te invit să le citeşti…. aici

Dacă bugetarii vor fi nişte gaini speriate şi nu vor face grevă îşi vor merita soarta şi noi de la privat pe lângă ei.  Nimic nu poate zdruncina mai mult acest guvern decât nesupunerea propriilor angajaţi. O parte din liderii sindicali au tradat pentru ca sunt uşor de mituit, dar asta nu înseamnă că lumea trebuie să cedeze.

Dragi bugetari , EXISTĂ şi o altă soluţie decat mărirea taxelor şi reducerea salariilor … continuarea >> AICI

La 19 ani câţi avea, pe Raj îl enervau multe lucruri. În primul rând prenumele, pentru că era convins de faptul că idioţii de părinţi se uitaseră grup la filme indiene cu Raj Kapoor. În al doilea rând, îl enerva că aflase de aproape un an că e înfiat. Chestia asta mergea mână în mână cu dorinţa, pe care  nu o considera deloc anormală, de a o pune cu fata părinţilor săi adoptivi, Izabela, care era doar cu trei ani mai mare decât el.

I se pusese pata la o lună după ce aflase că nu e frate-su, mai ales că “prinţesa palatului”, cum îi plăcea să îi spună ca să îşi bată joc de ea, îl incita cu tot felul de poveşti porcoase despre fanteziile ei sexuale în care Raj era unul dintre personaje. În plus, considera o nedreptate că “soră-sa” avea un prenume aşa frumos, deşi era o proastă şi o curvă cum rar îi mai fusese dat să vadă.

Al treilea lucru care îl scotea din minţi era lipsa completă de perspectivă pe care începuse să o simtă de ceva timp. Banii nu-i lipseau pentru că taică-su adoptiv era mare director într-un minister şi comisioanele curgeau gârlă, iar “maică-sa” avea trei baruri în centrul oraşului. În acest context, pe care unii l-ar considera favorabil, Raj ştia că că nu va avea niciodată motivaţia să înveţe la şcoală şi nici să se apuce de o afacere, pentru că deja familia lui adoptivă avea atâţia bani în bancă încât putea să stea acasă trei vieţi. Realizase că nu îşi dorea nimic pe termen mediu şi lung şi asta îl enerva cel mai mult.

Într-o sâmbătă seară însă, în timp ce pierdea timpul  într-unul dintre localurile “maică-sii”, prin fumul de ţigară, la una din mese, observă pe Izabela care se hlizea în compania unora pe care le mai văzuse până atunci.  Hotărât să o facă de rahat pe “soră-sa”, pentru care putea să garanteze că e beată, se apropie de masă. Aduse cu el şi cu un pahar cu apă pe care i-l puse în faţă Izabelei, precizând pe un ton ridicat că după atâta votcă ar trebui să bea nişte apă pentru a evita usturimile.

După cum nu se aştepta, “soră-sa” nu l-a înjurat, ci dimpotrivă, l-a invitat să le cunoască pe cele trei. Aşa a aflat că Ruxandra, Paula şi  Mirabela sunt noile colege ale Izabelei de la cursul de Prostie Comparată.  Raj s-a blocat când a aflat că există aşa ceva şi a fost şi mai surprins de faptul că tâmpita de “soră-sa” frecventează astfel de cursuri. Dacă Ruxandra şi Paula nu i s-au părut departe de Izabela prin ceea ce spuneau, Mirabela care, deşi nu arăta, era trecută bine de 35 de ani l-a făcut într-un sfert de oră de discuţie să simtă presiune în stomac şi nu numai acolo.

“Doamna” avea o pereche de ochi negri unde puteai să te pierzi în câteva secunde, o talie de furnică şi nişte picioare care păreau că sunt primite cadou. În aceste condiţii atenţia lui Raj a devenit brusc maximă, şi cum nu a fost dezamăgit nici de intelectul acesteia, a fost interesat să afle că la curs învăţăceilor le sunt prezentate pe larg cele peste 1000 de forme pe care prostia omenească le-a îmbrăcat de la începuturile istoriei până în prezent. La un moment dat chiar a întrebat în batjocoră dacă Izabela nu face un capitol separat, dar Mădălina i-a explicat calm că profesorul de prostologie nu apucase încă să le prezinte aspectele prostiei contemporane.

Raj a fost convins încă din acea seară că trebuie să se mai vadă cu Mirabela. Uitase de perversiunile pe care dorea să i le aplice Izabelei şi a invitat-o pe “doamnă” în oraş, de data asta fără suita de tembele. A fost plăcut impresionat când aceasta a acceptat fără să stea pe gânduri. Ca să nu pară obsedat, Raj a nu a mai rugat-o să îi povestească de la curs, dar a fost dat pe spate când a aflat că pe Mirabela o interesau, ca şi pe el, noţiuni de fizică teoretică şi astronomie. Mirabela a fost deasemenea impresionată de inteligenţa tânărului şi, cum nici fizic nu era de lepădat, după o săptămână l-a invitat la ea acasă, la o “cafea”.

Era îndrăgostit şi i se părea că “Doamna” era singura fiinţă minunată pe care “soră-sa” cea tâmpită i-o scosese în cale. Erau împreună de  nicio lună şi deja îşi dorea un copil cu ea.

Zis şi făcut. După jumătate de an, Mirabela, la care se mutase între timp, i-a spus că e însărcinată. Raj a înnebunit de fericire şi a decis să se însoare cât mai repede cu femeia pe care, îşi spunea el, o aştepta de o viaţă.

Într-o zi însă, Raj simţi o nelinişte pe care nu o mai avusese de ceva timp şi pe care nu o înţelegea.  Mirabela îi dăduse totuşi cu picioarele în sus toate previziunile sale sumbre despre viitor. Femeia, cu mulţi ani mai în vârstă decât el, îl rupsese de viaţa liniară pe care o trăia, doar aparent fericit, şi nu pricepea de ce simţea agitaţia de odinioară.

În acea seară se culcă îngrijorat dar avu grijă să-şi ascundă starea de spirit faţă de Mirabela.  Dimineaţa însă se trezi devreme,… speriat. După ce şi-a dat seama că totul fusese doar un coşmar, filmul visului i se perindă prin faţa ochilor, de parcă trăise totul aivea.  Deschise jurnalul, uitat demult într-un sertar din dormitor, şi notă:

“Am deschis ochii într-un loc unde, pentru un moment, am simţit că mă sufoc. După câteva clipe, mi-am dat seama că era doar o impresie. Nu vedeam nimic, nu auzeam nimic dar simţeam o umezeală caldă. Am încercat să îmi mişc picioarele, dar parea ca sunt cufundat în apă. Oricât m-am zbătut nu am găsit niciun punct de susţinere. După alte câteva momente, în care m-am comportat ca un submarin în derivă, am dat peste ceva. Moale şi la fel de cald, dar mult mai dur decât lichidul în care mă agitam. Am reuşit să prind cu mâna de acel ceva care imediat s-a mişcat şi m-a lovit. Nu simt durere, dar îmi e frică…”

Închise caietul dezamăgit că această reamintire a “faptelor” nu l-a ajutat să se lumineze şi se întoarse în pat lângă Mirabela. Cu ochii închişi, îi căută sânul şi adormi imediat.

Ceasul deşteptător a sunat apoi obraznic şi amândoi se treziră. Fără să sufle o vorbă despre cele petrecute, Raj se pregăti să plece la facultatea de fizică, la care intrase fluierând cu doar o lună în urmă, iar Mirabela la noua ei slujbă. Nimeni din familia lui Raj nu înţelegea de ce viitoarea soţie a fiului lor insista să muncească, dar aceasta îi rugase respecte această dorinţă, mai ales că ceea ce alesese parea interesant.  De curând se înfiinţase în oraş o firmă care se ocupa cu… îmbunătăţirea imaginaţiei. După cum i se explicase la interviu, clienţii potenţiali vor fi antreprenori de succes sau chiar persoane publice, care plăteau bani grei pentru a li se inocula ceea ce angajaţi ca Mirabela născoceau.

În acea zi, Raj şi-a aşteptat iubita cu mare nerăbdare.  Mirabela i-a povestit că a avut chiar ocazia să lucreze pentru primul ei client, adică pentru unul dintre “nefericiţi”, aşa cum erau neoficial supranumiţi. Îl chema Cristian Radovanu, era proprietarul celei mai mari companii de prelucrarea a oţelului din sudul ţării. Avea o familie foarte numeroasă, iar la birou nu trecea o zi fără să fie cautat de cel puţin 20 de persoane care veneau la el cu diferite propuneri de parteneriate. Mirabela a intuit imediat ce l-ar putea stimula. S-a apucat de treabă şi în câteva zeci de minute a scris o poveste de care Radovanu s-a îndrăgostit imediat.

Pe parcus ce o citea, afaceristul a aflat că este un crescător de cai la o mică fermă din Asia. A simţit cum este să călărească nebuneşte prin pădurea ce îi înconjura casa. A văzut apoi  orăşelul înţesat cu pagode ce părea de departe doar o pictură pe un petec de piele. La marginea unui drum prăfuit, îl aştepta soţia încărcată de cumpărături. La întoarcere s-au ţinut în braţe fericiţi că se au unul pe celălalt. Deşi îi plăceau la nebunie caii, Radovanu nu reuşise să “viseze” aşa frumos niciodată. Pe măsură ce parcurgea rândurile Mirabelei scrise meşteşugit, omul simţea când arşiţa soarelului, când mireasma unui pâlc de flori, când grumazul cald al calului. După ce a terminat de citit, îmbătat de poveste,  a întrebat naiv ce ar mai putea face acum. După cum fusese instruită, Mirabela i-a spus că este programat pentru săptămâna viitoare la aceeaşi ora. Atât.

Raj a ascultat cuminte povestirea dar a devenit curios despre dedesupturile acestei tehnici. Nu se regăsea în povestea lui Radovanu, dar voia să afle de la Mirabela care sunt următorii paşi, unde se doreşte să se ajungă cu aceste poveşti servite contra cost. Nu a primit niciun răspuns şi a trebuit să accepte, fără argumente, că succesul “terapiei” ţine tocmai de păstrarea secretului profesional. Mirabela i-a spus apoi în glumă că s-ar putea, la un moment dat, să aibă şi el nevoie de serviciile firmei.

Tocmai când voia să îi spună Mirabelei că are în plan să înceapă şi el o activitate cel puţin interesantă ca a ei, telefonul a început să sune sălbatic. Era tatăl său adoptiv care i-a spus alarmat să deschidă televizorul….Speriat de tonul tatalui său, Raj termină rapid convorbirea şi porni aparatul. Mirabela îi văzu figura înspăimântată şi se aşeză cuminte lângă el pe canapea.

“…atacul furibund al Chinei asupra Rusiei a început din senin cu peste 500 de avioane care au bombardat bazele militare şi localităţile rusesti de la graniţa cu Mongolia.  Conform unor estimări neoficiale aproximativ 500 de mii de soldaţi şi trei divizii de câte 5000 de blindate au  invadat deja o parte din teritorul Kazakhstanului. Urmează în câteva clipe un mesaj al preşedintelui român referitor la această situaţie extrem de gravă….”

Cei doi se uitau uluiţi la ce anunţase crainicul şi încă sperau că e doar o glumă proastă. Mirabela schimba posturile într-un ritm aproape isteric dar ştirea era cât se poate de reală şi era repetată la nesfârşit indiferent de televiziune. În mesajul către naţiune, preşedintele a anunţat pe un ton grav faptul că toate statele, inclusiv România s-au declarat neutre în acest conflict, a sfătuit populaţia să nu intre în panică, dar a declarat stare de urgenţă.

Zilele următoare, însă, situaţia s-a agravat. Chiar dacă niciun oficial nu recunoştea,  Cel de-al Treilea Război Mondial începuse.

După două luni, consiliul de apărare a decretat mobilizare generală. Raj a primit ordinul de încorporare după câteva zile de la anunţ. Mirabela plângea în fiecare zi. Totul se năruise într-un mod atât de nedrept. Avea să nască în câteva luni un copil fără ca tatăl să fie lângă ea. Raj i-a promis că nu se va duce la război şi că se va ascunde când vor veni să îl ia.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

O bubuitură zdruncină trenul care scârţâi din toate încheieturile. Raj se trezi cu o durere îngrozitoare de picior, la câţiva metri de locul exploziei. Se uită în jur, dar nu văzu decât corpuri sfârtecate. În rest pădure…, de o parte şi de alta a şinei distruse.  Cu o bucată de cămaşă strânse piciorul care sângera şi luă o armă ce zăcea lângă corpul unuia dintre colegii lui de unitate. Printre copaci zări ceva ce semăna a cărare şi hotârî să o urmeze. Vântul adia uşor aducând cu el o mireasmă ce i se părea cunoscută.

După aproape o oră de mers, copacii începură să se rărească şi Raj văzu o casă. În curte se putea distinge  o siluetă. Când s-a apropiat Raj a văzut că, deşi era pe teritoriul chinez, femeia era caucaziană. Când l-a văzut, aceasta a ţipat.  Raj a strigat în engleză că nu vrea să îi facă niciun rau şi că e soldat român. După câteva clipe, uşa casei s-a deschis şi în parg şi-a făcut apariţia un bărbat chelios, care i-a spus rănitului să se apropie. Dar nu în engleză ci în româneşte.

L-au invitat înăuntru şi l-au ajutat să îşi schimbe bandajul. Raj era surprins de coincidenţă şi nu contenea să îi întrebe cum de locuiesc aici. I-au spus că au decis să plece din România cu puţin timp înainte de începe războiul. Soţia acestuia i-a servit cu un ceai, după care a început să pregătească masa. Nu apucă să mănânce de două ori din legumele fierte pregătite, că lui Raj i se făcu foarte rău.  Îl ajutară să ajungă la patul din camera vecină, unde adormi în câteva clipe.

Un scârţit îl trezi violent.  Camera era acum luminată doar de lună, iar răcoarea nopţii îl făcu să renunţe pentru un timp la ideea de a adormi la loc. Pe noptieră găsi o carte ce părea foarte veche. Schiopătând se îndeptă spre fereastră pentru a vedea mai bine ce conţine. O răsfoi şi dintre pagini căzu o fotografie pe care Raj o privi consternat preţ de câteva minute… Se îndreptă apoi către noptieră unde găsi un creion şi o bucată de hârtie, pe care scrise febril câteva rânduri:

“Draga mea,

Sper că eşti teafără şi sănătoasă. Şi eu sunt bine momentan, dar războiul asta teribil nu ştiu dacă mă va cruţa. Dacă va fi aşa, vreau să te rog ceva şi mi-aş dori să respecţi acest lucru cu sfinţenie. Aş dori să ai grijă de copilul nostru mai mult decât ai avut grijă de oricine altcineva până acum, iar dacă va fi băiat te implor să nu îl numeşti ca pe mine.

Al tau.”

Raj împături hârtia şi pe spate mâzgăli adresa Mirabelei, fără însă a-i menţiona numele. Lăsă scrisoarea pe noptieră.  Se strecură apoi afară din casă şi ieşi din curte….

O împuşcătură seceră liniştea de mormânt a nopţii. Cheliosul ieşi din casă să vadă ce se petrece şi se îngrozi când îl văzu pe Raj intins cu faţa în jos. Glonţul pe care şi-l trăsese în cap ieşise prin ceafă din care acum curgea sânge în valuri. Şocat de cele întâmplase, încercă să ridice cadavrul dar văzu că acesta avea în mână o hartie mototolită.  Oricât de terifiantă i se păru această întâmplare, omul nu putu să îşi reţină mirarea când descoperi fotografia pe care ştia că o pusese în cartea de pe noptieră. Hotârî că e cel mai bine să îl îngroape cum se va crăpa de ziuă. Întors în casă îi explică soţiei ce tremura îngrămdită într-un colţ al camerei că nu e niciun pericol, dar că  tânărul soldat s-a sinucis. Adormi încercând să-şi explice de ce acel tânăr nefericit, căruia nu apucase nici să îi afle nici măcar numele a vrut să îşi ia zilele. Apoi ce căuta cu fotografia în care cheliosul era cu iubita sa din tinereţe, însărcinată în luna a şasea şi pe care scrisese recent într-un moment de melancolie şi cu gândul la posteritate: “Eu împreună cu Mirabela şi fiul meu, la acea vreme încă nenăscut, Raj.  Cristian Radovanu.”

În noapte se auzi un nechezat de cal… La câteva mii de kilometri distanţă, fiul Mirabelei  se mişca în voie în pântec, eliberat parcă de mâna fratelui şi tatălui său Raj, ce nu îl lăsase până atunci să iasă la lumină.

Ca în fiecare an, presa face vâlvă pentru un eveniment a cărui  amploare nu e mai mare decât a unei şedinţe de bloc. Mă refer evident la Gay Fest. Nu am fost anul acesta, pentru că evenimentul a fost acoperit de colegii mei de la ziar dar mi-am dat seama din ce s-a scris că a fost, ca în fiecare an, un  pârţ.  Aceleaşi personaje obosite gen Naomi şi o manifestare la fel de obosită, completată de un miting la fel de jenant al Noii Drepte. Total 300 de poponari şi anti-poponari…. continuarea AICI

Dragă Emil Boc ,

Numele meu este Bogdan Constantin Cotigă. Sunt născut din părinţi români, la Focşani, fix în urmă cu 30 de ani. Mama şi tata nu m-au învăţat să îmi ajut ţara la nevoie pentru că ei au văzut că, de când s-au născut, cei care au condus-o nu au pregetat să se pişe pe ei. De sus. Eu, la rândul meu, am constatat fără stupoare acelaşi lucru.

Pentru că nu cred în urino- terapie , am încercat prin diferite mijloace să mă feresc de jetul nemilos…. continuarea AICI

Ce merită nişte oameni care iniţial  îţi dau impresia că te primesc în rândul lor cu pâine şi sare şi care ulterior îţi arată, unul câte unul faţa, schimonosită de demonul interesului de moment pentru care ţi-ar trăda în câteva clipe toată încrederea şi te-ar arunca în primul şanţ? Merită bineînţeles împuşcaţi. Cum probabil unii au ghicit, mă refeream la poporul român din aceste vremuri ce cu toţii le trăim.

Vreau să vorbim un pic despre tine, cel ce acum citeşti aceste rânduri. Să te întreb dacă îţi aduci aminte în ce fel vedeai lumea care te înconjura când ai terminat şcoala generală.  Adu-ţi aminte ce însemna atunci pentru tine să ţii de mână o/un  fată/băiat, să primeşti un reproş sau o laudă, să te pregăteşti pentru o excursie, să te bucuri de ce îţi puteai lua cu bănuţul pe care ţi-l dădea mama sau tata, să mergi la cinematograf, să te plimbi cu bicicleta, să faci rost de melodiile care îţi plăceau, să faci un cadou sau să primeşti unul, să te îndrăgosteşti. Vreau să te întreb ce îţi doreai la vârsta aceea, ce sperai, ce visai atunci, cum credeai că vei fi primit în lumea în care îi vedeai pe părinţii tai? Îţi mai aminteşti?

Acum uită-te în jur. Desenează repede o schiţă cu visele tale împlinite şi neîmplinite  de atunci şi de mai târziu. Trasează şi un grafic cu speranţa pe care încă o mai. Încearcă să conştientizezi ce simţi acum când ţii de mână o/un  fată/băiat, când primeşti un reproş sau o laudă, când te pregăteşti pentru o excursie, când te bucuri de ce îţi poţi lua cu bănuţul pe care îl câştigi, sau ce simţi când te-ai îndrăgostit? Este lumea în care ai intrat ca măcar o parte din cea în care credeai la 14, 15 ani că trăiesc părinţi tai? Cum te-au primit, în rândul lor, Oamenii Mari, cum au primit ce ai încercat să faci pentru ei? Cum te simţi în ţara ta, printre “fraţii”  tai românii? Ca la masa unei familii numeroase, gălăgioase dar iubitoare, sau ca un străin?

PS: Vă recomand un film pe care l-am văzut acum câţiva ani, după ce mi l-a recomandat Cristian Tudor Popescu . Se numeşte Dogville şi spune de sute de ori mai bine ce am vrut eu să exprim aici.

Nu, răspunsul nu este “nimic”. Este adevărat că orice cititor de presă care are mai mult de 2 neuroni şi o sinapsă îşi poate da seama că articolele despre ce a mai făcut “vedeta” , “regina”, “prinţesa”, “potentul om de afaceri” nu transmit cu adevărat informaţii relevante pentru el. El se poate scârbi, enerva atunci când observă că îi este insultată inteligenţa şi să renunţe apoi la a mai citi astfel de lucruri. Cred însă că dacă reacţionează aşa nu face decât să trateze superficial un domeniu de unde se pot extrage informaţii interesante sau cel puţin comice. În cele ce urmează vă invit, în lumea lucrurilor adevărate aflate în spatele  aberaţiilor publicate în tabloide şi nu numai. Aşadar:

Avem în vedere una bucată piţipoancă. Să zicem că are 20 de ani. Ce vrea ea?  Faimă. Deci vrea să fie “vedetă”? Nu. Asta e doar un mijloc prin care îşi asigură un trai bun mai târziu. Ce e ea dispusă să facă pentru asta? Aproape orice. Ea ştie (chiar dacă nu conştientizează) că are la dispoziţie maximum 10 ani pentru a reuşi. Îşi dă seama că, oricât de bine ar arăta şi oricâte compromisuri ar face, după 30 de ani nu ar mai valora nici cât o ceapă degerată pentru aceia care îi pot oferi avantaje materiale. Şi asta nu pentru că după vârsta asta o femeie nu ar mai putea fi draguţă ci pentru că “barosanu’ ” vrea mereu prospătură. Ce paşi urmează piţipoanca în cauză, în condiţiile în care, de obicei, este săracă lipită?

Etapa investiţiilor

Dansează în chiloţi în cluburi, dar cu banii câştigaţi abia poate să îşi plătească chiria unui apartament. Aşa că se prostituează cu unii clienţi, pe care patronul clubului îi recomandă. O parte din bani îi dă “peştelui” şi din restul îşi cumpără haine şi îşi pune silicoane . Astea sunt de fapt investiţii în “infrastructură”. La dans nu renunţă pentru că aşa are şansa găsească clienţi largi la pungă. Dacă se vinde pe internet cu ora, tot planul ei se duce pe copcă pentru că intră într-o lume din care nu prea mai poate ieşi.

Etapa integrării

Având acum haine bune şi silicoane merge în cluburi de fiţe. Aici încearcă să se integreze într-un cerc de inşi cu bani cărora nu le spune că practică prostituţia deşi ei ştiu bine asta. După ce merge câte o seară pe la unul pe la altul încearcă să se “combine” cu un barosan cunoscut în lumea mondenă. Aici e un punct de cotitură pentru planul ei. Poate avea şansa ca barosanu’ să o prezinte lumii lui şi implicit să o ajute să ajungă prin ziare ca “noua achiţie a omului de afaceri” sau…. să o ascundă sub preş.

Etapa teasing-ului

Dacă barosanu’ e băiat de treabă şi eventual “combinat” cu alta sau în cel mai fericit caz căsătorit, piţipoanca ajunge la următorul stadiu. Apare în articole de paparazzi din ce în ce mai des. Dacă este prezentată ca “amantă”, calea spre succes e sigură. De obicei asta implică să îşi ia şi câteva scatoalce de la “sponsor”,  să intre în gura nevestei sau iubitei trădate. Evenimentele astea o transformă în victimă, ceea ce e perfect pentru a fi în atenţia tabloidelor.

Etapa publicităţii

Se apucă de cântat. Barosanu îi dă unui “compozitor” de duzină 5000 de euro şi ăla îi face piţipoancei o melodie. Apoi automat e invitată la Acces Direct , Happy Hour şi la alte emisiuni de acest gen. Cu puţin noroc pozează şi în Playboy sau în alte reviste pentru labagii. Ăsta e un pas extrem de important pentru că în acest mod o văd alţi barosani care doresc să i-o tragă.

Etapa “cuibărelii”

5) După ce îşi face un palmares de relaţii cu barosani populari urmează etapa “cuibărelii”.  Piţipoanca noastră are acum aproape 26 de ani. Ea caută acum să se mărite cu un barosan pentru că ştie că din muzică nu poate trăi(pentru că nu dă nimeni doi bani pe ce cântă ea). Dacă o prinde vârsta de 30 de ani nemăritată sau chiar divorţată, treaba e groasă.  Pentru a face asta are însă de trecut nişte obstacole. Nuu, nu e vorba de trecutul ei de prostituată (pentru că ziarele scriu că a fost demult, demult  “damă de companie” sau “ animatoare ”, ceea ce e în ochii cretinilor e ceva cu totul diferit de a fi una care şi-o trage pentru euroi). Ea trebuie să învingă trecutul apropiat, pentru că barosanul trebuie convins să se mărite cu ea, chiar dacă toţi amicii lui au avut-o cel puţin o seară.

Ultima etapă: măritişul

Să zicem că nu îl poate convinge să ignore faptul că a fost fata tuturor. Aşa că îi trânteşte un copil. Barosanu’, mândru fiind de orice ar ieşi din scula lui, acceptă situaţia şi o ia de nevastă. Dacă nu face asta, îi dă nişte bani şi încearcă să o convingă cu aceştia să facă avort. Prea târziu! Ea a anunţat deja la televizor că e însărcinată. Aşa că în multe cazuri urmează nunta. După câţiva ani barosanu’ divorţează dar, dacă în timpul scurtei căsnicii, ea îşi face un “cheag” de euroi, piţipoanca devine  “femeie de succes, independentă”, “asistenta” şi planul ei este indeplinit. Mai trebuie luată în calcul şi varianta în care barosanu’ nu poate trece peste trecutul ei recent. Atunci piţipoanca îşi găseşte un străin dar soarta acestei căsnicii nu e foarte diferită de cea cu românul (Vezi cazul Maria Marinescu ).

Problema acestor fătuci este că planul le reuşeşte doar la 1 % din acelea care îl încearcă. Motivul e simplu. Barosanu’ vrea foarte rar să se lege la cap când vede că şi la 60 de ani poate să ridice fustiţa unei proaste de 20. Ce e mai grav este că unele dintre aceste “vedete” cărora le-a ieşit pasenţa sunt prezentate şi acceptate ca modele de comportament. Consecinţele sunt destul de negative. Prostia cuprinde, de la an la an, creierele româncelor tinere ce găsesc mai interesant să îşi bage silicoane în ţâţe decât să încerce şi ceva cu mintea. Calitatea produselor media, vestimentare, cosmetice, etc scade, pentru că publicul care le cumpără e din ce în ce mai uşor de prostit. Scade natalitatea dar şi numărul celor care vor să aibă o familie. Creşte rata abandonului şcolar dar şi numărul de sinucideri. Toate acestea se combină cu sărăcirea generalizată a populaţiei şi implicit duce la creşterea inechităţii sociale şi implicit la mai multe nenorociri.

Weekend plăcut…

Într-unul din episoadele realizate în 2006 ale serialului Memorialul Durerii  se menţionază faptul că într-un apartament din centrul  Bucureştiului locuieşte fostul director al închisorii politice de la Râmnicul Sărat: Alexandru Vişinescu. Am căutat într-o bază de date şi am aflat că stă pe strada brezoianu din apropierea parcului Cişmigiu. Pentru cine nu ştie, acest om a comandat şi uneori chiar executat torturile care au fost aplicate unor mari oameni politici români, precum ţărăniştii Corneliu Coposu şi Ion Mihalache.

Declaraţiile unor deţinuţi care au reuşit să scape din acea temniţă sunt, chiar şi pentru mine care nu am avut contact cu acei ani, tulburătoare: “Comandantul Vişinescu şi ofiţerul politic Lupu l-au bătut în permanenţă pe Ion Mihalache şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. “ – Ovidiu Borcea, fost şef al tineretului ţărănist, care nu a scăpat nici el de bătaia aplicată de Vişinescu. Acesta îl pocnea cu o coadă de mătură după un program bine stabilit, până ce ieşea sângele din el.

Corneliu Coposu a stat 15 ani  în puşcăria condusă de Vişinescu, din care opt ani în izolare completă: “Fiecare deţinut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală… ferăstruica celulei era în permanenţă oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era şi de neatins la înălţimea la care era situat. În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te aşezi pe pat. După opt ani de tăcere uitasem să vorbesc.”

Am căutat mai mult şi am aflat şi numărul blocului unde stă acest bătrânel ticălos. Apoi, cu speranţa că încă mai trăieşte (menţionarea fiind din 2006), am propus celor de la ziar să merg şi să fac un articol. Au fost complet de acord.

Atunci m-am gândit şi mi-am dat seama ce prostie aş face. De ce ar merita acest criminal un interviu? Nu a regretat nimic, zeci de ani,… de ce ar face-o pentru mine? Eu nu aş putea să îl judec, ci doar să îl ascult când îmi va spune că şi-a făcut datoria faţă de statul român ( stat care l-a recompensat probabil cu o pensie consistentă de ofiţer în rezervă).  Recunosc că mi-aş dori să merg la el şi să îl scuip, în numele poporului asta şi al bunicilor mei din Vrancea care au fost bătuţi pentru că nu voiau la colectivă. Atât. Un scuipat peste ochi. E prea mult? Nu…, dar nu merită nici măcar atât.

Tipuri de tortură aplicate

Bătăi cu ranga de fier, cazma, lopata, cravaşa, interzicerea tratamentului medical detinuţilor bolnavi şi scoaterea lor la muncă forţată, introducerea deţinutilor, în pielea goală, în carcere descoperite iarna, alergarea detinuţilor şi călcarea lor în copitele cailor,  scoaterea deţinuţilor la lucru dezbrăcaţi iarna şi pedepsirea unora prin a sta până la prânz în apă îngheţată, îngroparea unor deţinuti de vii în pământ ( de aici a copiat şi Băhăian probabil).

La Piteşti, o metodă de tortură unică în lume presupunea convingerea deţinuţilor să se umilească reciproc şi să se maltrateze fizic. Unii deţinuti s-au sinucis pentru a scăpa de torturi, iar altii au înnebunit.

Câteva date

Numărul deţinutilor politici, între 1949 şi 1989, este estimat la 2.000.000,  încarceraţi în peste 230 de închisori.  Procentul de supravieţuitori este de sub 10 %.

Pentru cine vrea sa stie eu scriu de fapt aici

V-aţi întrebat vreodată de ce nu va ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebuiâ să vă servească, de ce nu sunteţi fericit şi nici măcar mulţumit, sau pur şi simplu de ce fetele poartă de aproape 2 ani cisme în miezul verii ? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer 5 motive pentru care raspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, “Nu pot”.

Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei pe scurt MTP-uri.Precizez că în cele ce urmează cuvintele “citititor” , “telespectator” şi “cetăţean român” vor fi înlocuite cu “bizon” şi/sau “fraier”

MTP -1

În fiecare zi pe toate canalele media oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar şi insistă pe câţi de mulţi bani are respectivul, câte chestii misto îşi cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăieşte şi cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moşteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bine dar destul de eficiente sunt şi informaţiile despre aspecte pozitive: căsătorie, o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii  au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel bizonul se regăseşte în acele situaţii, iar distanţa între el şi acel personaj  i se pare insignifiantă, deşi duhoarea de la ghenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, şeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba.

MTP – 2

În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să îşi ia cel mai avantajos credit, care sunt bancile care au comisioane ascunse şi, prin excludere, care sunt cele mai sigure şi unde trebuie să dea fuga să ia bani. Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe este garanţia pentru creditul tau imobiliar (deşi  în reclama TV, el  cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu’ peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko , cântăreaţa de succes (deşi o  parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan(un semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarină de care Nadia Comăneci nu s-ar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţăţe mari la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi.

MTP – 3

În fiecare zi pe toate canalele media dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talk-show-uri interminabile ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte uimeşte-l : fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa bizonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: “A furat el dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare.

MTP – 4

În fiecare zi pe toate canalele media arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de banci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP – 2  şi MTP -3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni : îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine.  Apoi, acesta aparent liniştit  se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat “uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone)

MTP – 5

În fiecare zi pe toate canalele media convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP – 1 şi prezintă-i “vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de “iubi” cel potent financiar, bătrân dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la webcam. Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât.

Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul “stat + privat + media” care acţionează , de ani buni, pentru indobitocirea indivizilor din această ţară.  Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a “fraierilor”.  Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc “pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un “fraier conştient“. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar.

Succesuri!

VS.

O apreciez  sincer pe Alexandra – eleva porno.  “Vai, cum să îţi placă un asemenea personaj…” sar acum ipocriţii şi ipocritele, care ascund sub preş tabloidele pline cu barfe de doi lei, pe care le citesc, zilnic, din scoarţă în scoarţă. DA! îmi place, în comparaţie cu Mihaela Rădulescu.

Cine e Alexandra ? E foarte simplu. E o fată care îşi câştigă existenţa, se bucură de avantaje materiale pe care le obţine fără să fie duplicitară. Ea nu e vedetă sau divă. Eleva porno e eleva porno şi atât.  Face filme pentru adulţi şi nu îi e ruşine cu asta. A recunoscut din primul moment. Nu a pretins niciodata că e un model moral sau un model intelectual. Alexandra a fost la olimpiade în liceu dar avea o dorinţă şi mai mare: să aibă de toate şi să aibă cât e tânără. Pentru asta avea nevoie de bani mulţi. Aşa că s-a hotărât să îi facă. Cum?  Cu ce putea ea să îi facă. Cu ce se vinde aproape cel mai bine în această ţară.  Eleva porno e un produs al unei societăţi care nu dă doi bani pe deşteptăciune, în schimb se dă în vânt după bârfă şi sex.

Cine e Mihaela Rădulescu? E o vedetă?  E un model moral? E un model intelectual? E o jurnalistă? Cum şi-a câştigat banii? Prin emisiuni de valoare?  Îmi poate spune cineva cu ce s-a ocupat, cel puţin în ultimii ani, Mihaela Rădulescu ? E sinceră ca Alexandra sau e duplicitară?

Ca să înţelegeţi revolta din ultimele rânduri citez câteva fragmente dintr-un editorial al Mihaelei Rădulescu publicat sâmbăta trecută în Jurnalul Naţional :

“Astăzi, nu avem parte decât de atacuri mediatice din afară şi, cel mai adesea, ne atac ăm singuri, ne mutilăm existenţele, ne războim între noi fără miză şi nu câştigăm niciodată nimic. Iar de educaţie ne facem timp cel mai puţin…[...]Un om frumos e un om educat, a cărui bunătate nu va fi niciodată vedetă la televizor, dar ar putea fi zâmbet de admiraţie din partea lumii. [...] România e cotropită de mitocănie, de forumişti abjecţi, de scuipători de seminţe, de tot felul de indivizi care poluează societatea, viitorul nostru, limba română, care asmut nulităţile împotriva oamenilor de calitate…”

Adică doamna Rădulescu, simţindu-se nebăgată în seamă, în ultima vreme, de presa de scandal şi nu numai, s-a gândit că e bine să “bage” un editorial de genul “ţara de proşti în care traim” , într-o publicaţie serioasă? Nu cumva în lipsa “atacurilor mediatice” publicate în toate tabloidele în perioada în care îşi “spăla rufele” familiei în public, Doamna a constatat că omul frumos şi educat nu e făcut vedetă de mass-media cea rea care promovează cotropitorii şi abjecţii forumişti, adică aceia care asmut nulităţile împotriva oamenilor de calitate ca Ea?  Asta o fi vrut să spună?

În încheierea acestui mic şi firav protest, aş vrea să aduc aminte vedetelor de la Românica că forumiştii abjecţi şi nulităţile sunt cei care au aglomerat audienţele emisiunilor inepte de duminică după amiaza şi au cotropit zilnic standurile cu ziarele de scandal. Ei v-au făcut dive dragelor, nu oamenii “frumoşi”. Fraierii aia educaţi preferă să vadă o piesă de teatru, un film bun şi să cumpere o carte cu ultimii bănuţi, traind fără prea mulţi bani dar cu demnitate, IGNORÂNDU-VĂ.

Vedet-ul

Sursa foto Mihaela Rădulescu – Glossy Magazine

Sursa foto Alexandra – Caţavencu